Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene de cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, iţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam.
şi nu mai ştiam unde-mi lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?...ploaia?

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
norii curgeau în luna lui Marte.